Un bărbat din Arad i-a oferit unui polițist bani și motorină ca să-l ierte deoarece a condus beat

Un bărbat din Arad i-a oferit unui polițist bani și motorină ca să-l ierte deoarece a condus beat
Publicat: 16/09/2019, 17:23

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Arad au prins, luni, în flagrant un bărbat în timp ce oferea suma de 250 lei unui polițist din cadrul Poliției orașului Lipova pentru ca acesta să nu-i întocmească dosar penal după ce l-a prins conducând sub influența alcoolului.

Potrivit unui comunicat al DGA, polițistul a observat luni dimineața, pe o stradă din Lipova, o automacara care nu a oprit la o trecere de pietoni și a pornit în urmărirrea acesteia.

După ce a reușit să oprească automacaraua, polițistul l-a testat pe șofer cu aparatul etilotest și a constatat că acesta avea o alcoolemie de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat și l-a dus la spital pentru recoltarea probelor biologice.

„În intervalul de timp de la oprirea autovehiculului și până la unitatea medicală, conducătorul auto i-a oferit în repetate rânduri polițistului suma de 300 de lei și pentru a-l și a nu-i întocmi dosar penal pentru fapta săvârșită. Agentul de poliție a refuzat categoric oferta și, în conformitate cu obligațiile legale, a sesizat SJA Arad cu privire la situația de fapt descrisă mai sus”, se arată în comunicat.

După organizarea flagrantului, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus începerea urmăririi penale față de șofer pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. Acesta este cercetat în stare de libertate.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
TOP 50 vedete care au crezut că nu le vede nimeni, dar… Anna Lesko, Andreea...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Șocant: cum a aflat Bianca Brad că suferă de cancer mamar! „Într-o noapte m-am trezit...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
A murit Dana Rotariu, soția fostului mare fotbalist Iosif Rotariu: „Din păcate, viața este crudă” Dana...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Armă misterioasă LANSATĂ pe orbita Pământului! Cine O CONTROLEAZĂ?
Se schimbă legea pentru TOȚI POSESORII de mașini din România: "Acest lucru să nu se...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Ceaușescu și cocoșii de munte. „Cine îl putea opri să nu comită şi această faptă...
×